Ca tot am postat acum ceva timp despre cum bolnavii au parte de tratament preferential in societate, m-am gandit sa scriu si despre cum eu insami am simtit acest lucru cu ocazia accidentului avut acum 3 saptamani.
Intr-adevar, asa e, oamenii chiar nu au mari pretentii de la tine cand esti bolnav, iti suporta cu stoicism cerintele de om sclifosit, care sufera de...ceva, orice....sunt acolo cand ii strigi, etc.
Au fost 4 saptamani de liniste si...de ce nu, libertate (doar ca am nu am putut iesi din casa :))) Asta a fost ghinionul meu, dar chiar si asa, am simtit diferenta.
Totusi, ca sa nu abat asupra mea un ghinion si mai mare spunand aceste lucruri, poate ca piciorul in gips nu se poate numi boala si am fost norocoasa (am simtit diferenta cu minim de risc si aici ma refer la faptul ca puteam sa sufar de ceva...mult mai grav si dureros)
Dar de vineri vor reincepe cerintele societatii, indatoririle de serviciu, umblatul pe la administratiile financiare, etc....
Ideea e ca .... I don't know what's good for me anymore :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu