PsyRadio

psyradio * fm - Small A1

joi, 26 noiembrie 2009

Politist Adjectiv

Pai, pe scurt, l-am vazut de curand, pe parcursul a 3 zile diferite, pentru ca n-am avut rabdare de un cap-coada.
Filmul in sine e un...adjectiv, pentru ca film, ca si substantiv, nu i se poate spune.
Stiam ca romanii fac filme cu foarte mult simbolism in el, cu multe trairi degeaba si scene care n-au fost scoase la montajul final doar doar mai castiga 2-3 minute, dar asta e de pomina.
Pe parcursul filmului ni se da ocazia sa ne plictisim impreuna cu personajele, sa mancam cu ele, sa mergeam cu ele, sa urmarim pustani, etc.
Si sfarsitul...eh, sfarsitul e de poveste, dar din aia, am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa.

Adica politistul in cauza are el mustrari de constiinta ca nu vrea sa bage la parnaie un baiat care fumeaza hasis si da si colegilor. Bun, se da el cu capul de pereti de-a lungul filmului (si noi impreuna cu el, va asigur), pana cand seful lui il lumineaza ca nu conteaza ce crede el, ci conteaza cuvantul legii, care este destul de clar.
Tinand cont ca acest politist era in bransa de ceva timp, astfel de scapari ma fac sa cred ca...era un politist adjectiv :)))) Oare asta era ideea filmului? Nu cred, dar in fine...

Mai sunt pe acolo niste scene care accentueaza sistemul birocratic romanesc si cum trebuie sa te rogi de unul si de altul sa iti faca favoruri (care tin de meseria lor de fapt), dar asta e alta poveste.

Adica am stat sa ma uit mai mult de 90 de minute la ceva ce se putea termina intr-un scurt metraj de 20! E absurd.

Singura scena care poate se merita vazuta este cea din trailer, doar ca pe langa ea sunt muuulte ambalaje semi florale care mai dureaza o ora si ceva.

Cine e amator de...Dragos Bucur (care nu zic, a jucat bine, pe mine filmul in sine m-a revoltat), sa se uite :)

duminică, 22 noiembrie 2009

Tort caut cireasa sau cireasa caut tort?

Stand ieri de vorba cu un prieten despre relatii si ce ti-ai dori de la un viitor partener, a reusit sa foloseasca o metafora de care m-am indragostit imediat si anume: esti un tort care isi cauta cireasa sau esti o cireasa care isi cauta tortul?
Mai exact, poti fi tort, adica o persoana care pare sa aiba de toate: este implinita profesional, stie sa se poarte cu cei din jur, ar fi sotul/sotia ideala, dar nu are cireasa, acel ceva care te face sa nu iti mai iei gandul de la el/ea.
Acel quelque chose care te-ar fi facut sa suporti persoana respectiva in cazul in care nu ar fi avut calitatile necesare, standard, pentru a fi partenerul ideal.

Ca exemple, ma gandesc la tipele care se cupleaza cu tipi total nepotriviti lor, iar cand le intrebi de ce stau totusi cu ei iti raspund simplu: are el ceva anume, nu stiu. :)
La fel de bine poate fi transpus si in cazul tipilor, doar ca la ei e mai usor sa stii care e cireasa de pe tort, nu?
Nu vreau sa jignesc barbatii mai profunzi care nu vor o cireasa superficiala, dar...pana la urma majoritatea barbatilor gandesc ca niste barbati, nu? :)

Dar ce faci cand esti tort dar ai si cireasa? Standardele tale pentru viitorul partener sunt foarte sus, nu? Cel putin asa vad eu lucrurile.
Prin urmare, eu sunt un tort cu cireasa, caut cireasa..cu tort. :)

Urmatoarea intrebare care se pune este, ce fel de cireasa esti: confiata sau naturala?
Cea confiata dureaza mai mult decat cea naturala, dar este cam fada, pe cand cea naturala are un farmec irezistibil dar se strica mai repede.  Lol, am mers prea departe, nu? :)

Sau poti fi doar jumatate de tort si tot sa ai cireasa, pentru ca nu a mancat-o nimeni pana acum.

Voi care dintre ele sunteti?

duminică, 15 noiembrie 2009

Povestioara

Am primit de curand pe mail o povestioara care mi-a placut la nebunie pentru ca vizeaza o parte a experientei de viata prin care trec in acest moment si de aceea vreau sa o impartasesc. Pentru femei, dar cu dedicatie barbatilor ;)

Intr-o scurta conversatie, o persoana intreaba urmatorul lucru pe o femeie: Ce tip de barbat cauti?
Ea ramase un moment tacuta inainte de a-l privi in ochi si ii zise: Vrei sa stii intr-adevar?
El raspuse: Da.
Atunci incepu sa zica: Fiind femeie in acest timp, sunt in pozitia de a-i cere barbatului ceea ce eu nu pot face pentru mine. Platesc facturile, ma ocup de casa, merg la supermarket, fac cumparaturi si totul fara ajutorul unui barbat... Imi pun intrebarea: Ce poti tu sa aduci in viata mea ?
Barbatul ramase privind. Gandea cu siguranta ca este vorba de bani.
Ea, stiind ce gandeste el, spuse: Nu ma refer la bani. Am nevoie de mai mult. Am nevoie de un om care sa lupte pentru perfectiune in toate aspectele vietii.
El isi incrucisa bratele, se aseza in fotoliu si privind- o ii ceru sa explice mai in detaliu.
Ea zise: Caut pe cineva care sa lupte pentru perfectiune mentala, pentru ca am nevoie de cineva cu care sa conversez si care sa ma stimuleze din punct de vedere intelectual. Eu nu am nevoie de cineva simplu din punct de vedere mental. Am nevoie de cineva suficient de sensibil ca sa inteleaga prin ce trec eu ca femeie, dar suficient de puternic ca sa ma incurajeze si sa nu ma lase sa cad. Caut pe cineva pe care sa il respect ca sa pot sa fiu "ascultatoare". Nu pot sa fiu asa cu cineva care nu poate sa isi rezolve singur problemele. Eu caut un barbat care se poate ajuta pe sine insusi pentru a ne ajuta reciproc.
Cand termina se uita la el si il vedea foarte derutat si intrebator.
El ii zise: Ceri mult.
Ea raspunse: Valorez mult.

Ei, nu e frumos?

vineri, 13 noiembrie 2009

Responsabilitate

Ma gandeam zilele acestea la responsabilitate si la cum ma raportez eu la acest cuvant cand vine vorba de viata mea.
Mi-am dat seama cu mandrie, trebuie sa recunosc, ca pana acum mi-am asumat responsabilitatea 100% pentru deciziile si actiunile pe care le-am intreprins.
Nu, acest post nu este scris pentru a ma preacinsti :), ci pentru a ii ajuta pe ceilalti sa isi puna intrebari cu privire la acest aspect, pentru ca nu m-am putut opri sa nu fac comparatie cu alte persoane cunoscute care...nu sunt chiar atat de constiente de faptul ca nu reusesc sa puna stapanire pe viata lor prin asumarea responsabilitatii.

Fiecare are CALEA lui in viata iar faptul ca in timp interactioneaza cu alti oameni (care la randul lor au caile proprii) nu este o scuza sa se abata de la ACEASTA.

E usor de spus, ce-i drept, dar adevarul e ca pe mine nu m-a invatat nimeni sa fiu asa, mi-am dat seama de la sine ca nu are rost sa dau vina pe educatie, pe mediul in care am crescut, pe parinti, pe profesori, etc, pentru deciziile pe care le-am luat, pentru greselile pe care le-am facut si pe care probabil o sa le fac.
Eu am puterea, nimeni altcineva. Daca permit altora sa intre in viata mea si sa o influenteze, asta e altceva, a influenta nu inseamna a decide. Cineva poate sa te influenteze intr-o directie, dar cand ajungi la rascruce de drumuri...tu alegi daca faci stanga, dreapta sau te intorci inapoi.

Inca nu pot intelege cum poti da vina pe parinti sau chiar profesori ca ai ales facultatea de medicina in loc sa dai la psihologie, sau cum ai ajuns sa faci sport de performanta cand de fapt tu vroiai sa devii scriitor, etc. Sau cum te-ai despartit de prieten pentru ca parintii nu erau de acord, sau cum ai renuntat la buni prieteni doar pentru ca partenerul nu era de acord cu ei.

Cum poti lasa pe altcineva sa decida in locul tau sau cum poti da vina pe altcineva pentru deciziile tale proaste?

Si e si mult mai usor sa treci peste esecuri sau chiar sa te bucuri de victorii, cand stii ca TU ai fost cel care ai ajuns AICI. Tu vei fi cel care va invata din greseala facuta si tot tu vei fi cel care va impartasi sincer bucuria cu cei din jur.

Poate aceste e si motivul pentru care nu regret nimic din ce am realizat sau facut in viata mea pana acum. Regretul apare cand stii ca puteai face altfel dar din cauza anumitor influente, te-ai lasat dus de val si ai ales gresit si acum ai pe cine sa dai vina.
Si cum nu esti tu de vina, nu poti face altceva decat sa o iei de la capat. Pe cand daca ai fi recunoscut ca tu ai ales si tu ai gresit, te-ai fi ridicat, te-ai fi sters de praf si ai fi mers mai departe.
Nu stiu daca se intelege mica diferenta pe care am vrut sa o accentuez intre cele doua situatii.

Sa se inteleaga, nu am nimic cu situatiile cand ai nevoie de sfatul celor din jur sau chiar de ajutorul lor. E chiar foarte bine sa ai la cine apela, ca doar nu traiesti singur pe lume. Dar intr-un final, decizia luata in urma sfaturilor este a TA, nu a LOR.

Am un exemplu de situatie foarte relevant pe care simt nevoia sa il povestesc:
Imediat dupa Bac, am plecat cu niste prieteni la munte, desi eu in 10 zile trebuia sa dau examenul la facultate.
Am stat acolo 7 zile si desi intentia mea a fost sa si invat in acest timp, imaginati-va cat din timp am facut asta :)
Buuun, ma intorc in Bucuresti si ma apuc serios de invatat. Dar cum poti invata materie din 3 manuale diferite in 3 zile? Astfel incat am picat. Evident, plansete, dezamagire, imi parea rau fata de ai mei, etc. Dar...ca sa ma dreg, in aceeasi zi in care am vazut rezultatul am plecat la mare!

Dau directive din Vama Veche sa se duca mama sa imi depuna dosarul la o alta sectie a facultatii, poate poate, intru la taxa. Ceea ce s-a si intamplat. Situatie rezolvata. Ma rog, anul urmator am dat examenul din nou si am intrat la buget si am reusit sa iau si bursa de studiu pana la finalul facultatii. Hehe :)

Dar, sa facem istorisirea mai scurta, daca se mai poate, cat de usor ar fi fost sa dau vina pe ai mei pentru faptul ca am picat? Ce parinte in toata regula si-ar fi lasat copilul sa plece de acasa cu mai putin de 2 saptamani inainte de examenul la facultate? Ce ura si ce regrete m-ar fi apucat daca le-as fi reprosat alor mei ca trebuiau sa ma tina acasa obligat fortat ca sa invat si sa nu mai trec printr-o astfel de situatie?

Dar nimic din toate acestea nu s-a intamplat si astfel am trecut mai usor peste perioada cu stigmat - ai picat la facultate! M-am scuturat bine, mi-am dat o palma pentru rebeliunea mea cu muntele si am incercat altceva.

A reiesit ca decizia a fost una foarte buna intr-un final, viata mea urmandu-si sinuos calea de atunci.

N-aveti idee ce satisfactie enorma poti sa ai cand stii ca doar tu iti tii in maini existenta. De nedescris, simti ca nimic nu te poate opri si peste orice obstacol ai da, stii ca tot tu il vei da la o parte si iti vei continua drumul.

Ca sa inchei, faceti un exercitiu, ganditi-va la stadiul in care sunteti acum, la toate zonele vietii voastre (profesional, ecuational, etc) si vedeti cum ati ajuns aici?
Sunteti multumit de serpuirea drumului vietii sau v-ar fi placut sa fie mai drept?
Ce decizie importanta din viata voastra putea sa fie alta si v-ar fi placut sa fie alta?
Cine v-a influentat sau va influenteaza inca cel mai mult si de ce ii dati aceasta putere?
Apoi vedeti ce ati fi putut face altfel si asigurati-va ca data viitoare veti fi doar voi in centrul atentiei si nimic sau nimeni nu va va zdruncina.
E mai usor sa traiesti cu greselile tale decat sa traiesti cu greselile facute din cauza altcuiva, nu?

Oricum, stiu ca ai mei nu vor citi niciodata acest blog, dar le multumesc ca m-au lasat sa ma dezvolt numai in directiile dorite de mine :)

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Citate ;)

Iata doua citate cu care ma trezesc in fiecare dimineata, la propriu, pentru ca le am pe desktop :)

Lucrurile care conteaza cel mai mult nu trebuie lasate niciodata la mila celor care conteaza cel mai putin.  

Si...

Nimic nu are putere asupra mea, in afara de ce las eu sa treaca prin gandurile mele constiente.

duminică, 1 noiembrie 2009

Echilibru

Se stie deja ca scopul vietii pentru cei mai multi dintre noi este gasirea echilibrului, orice ar insemna asta pentru fiecare persoana in parte.
In general se pune accent pe viata de familie si cariera, sau bani si implinire personala, sau...etc.
Ce se pierde insa din vedere este ce suntem dispusi sa facem pentru a ajunge acolo? Ne bazam pe ceilalti sa ne ajute cu o parte a ecuatiei sau totul depinde de noi si la ce suntem dispusi sa renuntam sau pana unde suntem dispusi sa mergem ca sa ajungem acolo?
Spre exemplu, in familia mea, tata are echilibrul dorit: el aduce banii in casa, mama se ocupa de copii si intretinerea casei. Dar daca stam sa disecam situatia si sa luam in calcul cel mai negru scenariu, daca mama nu ar mai fi, echilibrul ar disparea cat ai bate din palme, pentru ca nu tata a ajutat la atingerea lui, el este doar o parte a ecuatiei.
Ce vreau sa punctez este ca fiecare se plange mai mult sau mai putin de viata pe care o are si ca nu are toate sansele de partea lui/ei pentru a reusi in tot ceea ce isi propune si a ajunge la acel echilibru. Nu neg, uneori e bine sa te plangi, te ajuta sa iti evaluezi situatia, important este ce faci dupa ce iti trece? Faci ceva sau te-ai racorit si mergi mai departe ca inainte, asteptand urmatorul punct jos al energiei psihice, cand iar te vei plange si...same old shit.
Eu insa am realizat ca orice lucru care nu ne convine este un semnal de alarma asupra persoanei noastre: de ce nu ne convine, daca s-ar rezolva, ne-am simti mai bine personal sau doar ni s-ar satisface o nevoie de moment, asteptand urmatorul...rasfat?
Este foarte important sa aflam de la noi insine care nevoie sau cerinta pe care o avem ne ajuta cu adevarat sa evoluam si care ne ajuta doar sa pastram nivelul de confort atins si odata stabilit acest aspect, trebuie sa actionam in directia care ne va ajuta cu adevarat.
Este greu, mai ales cand din afara ni se stabilesc tot felul de nevoi artificiale, corporatiste (iubesc cuvantul asta, pentru mine reprezinta tot ce este mai negativ in societatea super tehnologizata care am ajuns), dar important este sa ajungem la acest nivel de constientizare pentru a putea avea o baza pentru ACTIUNE.

Revenind la echilibru, in cadrul unei relatii, este foarte important de vazut daca nivelul spre care aspira partenerul este similar cu al nostru. Daca da, foarte bine, munciti in comun, daca nu, si asta e bine atata vreme cat nu considerati ca ar fi un impediment pentru voi. Poate fi si rau, cat timp echilibrul celuilalt va impiedica sa ajungeti la propriul echilibru.
Ca tot vorbeam in urma cu cateva posturi despre schimbarea prin care am trecut, am ajuns la concluzia ca o relatie va fi perfecta daca nu depinzi de celalalt, ci il iubesti si respecti pentru cine este si ceea ce vrea, nu pentru ca este o parte a echilibrului catre care tanjesti.
Nivelul optim de intelegere intr-un cuplu cred ca poate fi atins cand fiecare are echilibrul dorit, pe care l-a atins 'pe cont propriu'. Aceasta conditie este absolut necesara din punctul meu de vedere pentru o mai buna comunicare si intelegere. Cand tu esti impacat si fericit cu tine, vei putea sa te bucuri neconditionat de prezenta celuilalt, sa il intelegi si sa il ajuti la nevoie.
Intrebari care se ridica si la care nu voi raspunde acum ar putea fi: dar daca tu ai atins acest nivel dar partenerul nu? Daca nici macar nu simte nevoia sa schimbe ceva, dar simte frustrarile provenite din...independenta ta?

Reprosurile intervin in clipa in care aportul celuilalt la echilibrul dorit de tine nu este indeajuns. Eterna fraza: cat dai si cat primesti. Ce se pierde din vedere este ca fiecare tinde catre un alt fel de echilibru. Nu este vina celuilalt ca tu ai investit poate prea mult pentru ceva la care in mod normal ar fi trebuit sa ajungi singur/a, pentru ca apoi sa impartasesti cu partenerul nivelul atins.
Oamenii multumiti de sine si impliniti sunt mai capabili sa ofere fara sa simta ca rup din ei,ca fac compromisuri, fata cei care nu mai evolueaza si sunt intr-o zona temporara de confort.
Cand te intelegi pe tine si ceea ce esti, cand ai atins nivelul optim al personalitatii tale, atunci poti spune ca ii poti intelege pe ceilalti si accepta asa cum sunt.

Nu poti pretinde mereu de la ceilalti sa te ajute cu elementele lipsa pe care nu esti in stare sa le dezvolti.
Totul depinde de tine, pentru ca tu esti o entitate in aceasta lume, ai propria energie calauzitoare. Ca traim in societate este altceva, asta cred ca este principalul motiv pentru care cei mai multi dintre noi sunt nefericiti. Traind mereu si tanjind dupa compania altora, ne pierdem pe noi insine din vedere si astfel creierul nostru, caruia ii plac automatizarile, cu greu va fi capabil sa se reintoarca la 'origine', adica la el insusi, pentru a isi desavarsi...perfectiunea.

M-am lungit, recunosc, dar este un subiect care ma intereseaza enorm si stiu ca numai astfel voi ajunge sa fiu cu adevarat multumita de mine, descoperindu-ma.

Campanie anti-electorala

Cum stateam ieri in confortul casei mele, mi-a trecut prin minte un slogan de boicotare a alegerilor de orice fel ce vor avea loc de acum incolo in tarisoara noastra. Singurul defect este ca suna mai bine in engleza. Trebuie adaptat prin urmare, dar ideea se sustine: STOP STEALING, START GIVING!
In romana ar suna asa: NU MAI FURATI, MAI BINE DATI! dar am senzatia ca ideea se pierde undeva dupa virgula. Of, ce ti-e si cu limba asta care are 'o mie' de intelesuri pentru fiecare cuvant :)

Cine mai doreste, cine mai pofteste?