PsyRadio

psyradio * fm - Small A1

duminică, 31 martie 2013

Cum vad eu 'Pozitia Copilului'

Tocmai ce m-am intors de la evenimentul de proiectie si dezbatere a filmului 'Pozitia Copilului', gazduit de UNATC, la invitatia unei bune prietene, careia ii multumesc.....mai degraba ca m-a scos din casa intr-o zi obisnuita de duminica, decat ca m-a scos din casa sa vad filmul asta in particular :)
Nefiind foarte hotarata daca sa stau si la dezbatere sau nu, m-am lasat cu usurinta convinsa sa stau si bine am facut, pentru ca astfel a luat nastere dorinta de a scrie acest articol :))

So...cu ce sa incep? Hai cu filmul, care, in urma discutiilor de dupa, am aflat ca face parte din stilul gourmet, nu fast-food :))) Mai pe limba mea, scene in detaliu, lungi, ce descriu lucruri marunte, uneori tacute, care nu inflenteaza in mod real desfasurarea actiunii, ci sunt mai degraba un fel de piua, sa mai cunoastem putin personajele. Chiar si scenele in care mai evolua putin actiunea mi s-au parut cam trase de par.

Subiectul in sine putea da nastere unui film mult mai dinamic, care ar fi putut pune accent mai mult pe drama launtrica a baiatului care a produs toata tevatura sau pe sistemul influentelor existent la noi in tara, insa n-a fost asa. Am vazut in schimb lupta dintre o mama supra protectoare si over controlling (numita la un moment dat in film intr-un mod foarte amuzant - Controlia :)) si fiul ei care evident se saturase sa fie tratat permanent ca un copil. If you ask me, filmul ar fi putut sa se numeasca cu usurinta 'Revolta copilului'.
Ca mai toate filmele romanesti pe care am avut curajul sa le vad in ultima perioada, s-a terminat brusc, cu o ultima scena care ne-a transmis intr-un mod ffffff subtil care e de fapt deznodamantul....doar ca pentru cum a decurs filmul si cat accent s-a pus pe tot sistemul de pile existent la noi in tara, ma asteptam sincer sa vad o rezolvare mai...oficiala. In fine, gusturile nu se discuta, mai ales cand vorbim de filme romanesti.

Concluzia pe care o pot trage este ca genul asta de film nu este facut pentru publicul roman, care priveste lucrurile dintr-un punct de vedere mai familiar si se regaseste altfel in ce vede, fata de un strain care nu este obisnuit cu asa ceva. Mai pot spune si ca asta e clar un alt film facut doar pentru festival.

Ce m-a amuzat insa foarte mult la dezbaterea de dupa a fost cand s-a pus accent pe cat de mult le-a luat sa scrie scenariul. N-o sa ghiciti....aproape 2 ani!!!! I mean, really, la cate replici au existat, asa ceva putea fi scris mult mai rapid....dar probabil a fost un scenariu de pe care s-a sters praful de prea multe ori in cei 2 ani, salvat in ultima clipa de la aruncare de un ochi care a vazut potentialul din el. Ha, you're kidding me! Si faza si mai penala, s-au grabit si au filmat totul in 30 de zile, ca doar ce naiba, trebuia sa fie gata pentru a fi trimis la Ursul de Aur. So mi s-a confirmat modul in care se fac in zilele noastre filme romanesti - baga o idee care ajunge la sufletul omului, ca dupa aia nu mai conteaza cum il filmezi.
Mentinand aceeasi idee pe masa, una din persoanele care a pus intrebari a spus ca in sala de cinema in care a vazut ea filmul prima data, la final oamenii plangeau, barbati si femei laolalta. Daca majoritatea erau parinti (si sigur erau), cred si eu ca le-a venit sa planga cand ultimele scene detaliaza suferintele celor 2 parti implicate - tatal copilului care a murit in accident si mama celui care a facut accidentul. Publicul roman mi se pare foarte usor influentabil si empatic cu dramele existente (doar e antrenat de stirile de la orele 17 si 20, nu?) si evident ca are foarte usor reactii similare cand vede ca niste actori consacrati plang de mama focului pe ecran, in scene filmate dupa stilul slow food.

Nu o sa mai intru in detalii despre faptul ca membrii echipei de filmare existenti in sala nu se grabeau sa raspunda la obiect la intrebarile care li se puneau, ci simteau nevoia sa se mai foloseasca putin de lumina reflectoarelor ca sa evidentieze anumite lucruri mai mult sau mai putin de interes pentru noi (frustrari, laude de sine, greutati cu care se confrunta cinematografia romaneasca, absenta sprijinului guvernului Romaniei in toata faza asta, etc), lungind lucrurile, asa cum au lungit si scenele din film - c-asa-i in slow food movies :))) Cum ar spune prietena mea, si-au facut terapie cu public, numind-o arta culinara....sau cum sa inveti publicul sa iti accepte ideile de c....t :))

So, long story short, am vazut, nu mi-a placut, astept in continuare filmul romanesc care sa ma faca sa platesc bilet la cinema sa il vad!
Ca sa nu inchei totusi intr-o nota asa negativa, pot spune ca jocul actorilor principali a fost bun...si atat :)