Responsabilitate

Ma gandeam zilele acestea la responsabilitate si la cum ma raportez eu la acest cuvant cand vine vorba de viata mea.
Mi-am dat seama cu mandrie, trebuie sa recunosc, ca pana acum mi-am asumat responsabilitatea 100% pentru deciziile si actiunile pe care le-am intreprins.
Nu, acest post nu este scris pentru a ma preacinsti :), ci pentru a ii ajuta pe ceilalti sa isi puna intrebari cu privire la acest aspect, pentru ca nu m-am putut opri sa nu fac comparatie cu alte persoane cunoscute care...nu sunt chiar atat de constiente de faptul ca nu reusesc sa puna stapanire pe viata lor prin asumarea responsabilitatii.

Fiecare are CALEA lui in viata iar faptul ca in timp interactioneaza cu alti oameni (care la randul lor au caile proprii) nu este o scuza sa se abata de la ACEASTA.

E usor de spus, ce-i drept, dar adevarul e ca pe mine nu m-a invatat nimeni sa fiu asa, mi-am dat seama de la sine ca nu are rost sa dau vina pe educatie, pe mediul in care am crescut, pe parinti, pe profesori, etc, pentru deciziile pe care le-am luat, pentru greselile pe care le-am facut si pe care probabil o sa le fac.
Eu am puterea, nimeni altcineva. Daca permit altora sa intre in viata mea si sa o influenteze, asta e altceva, a influenta nu inseamna a decide. Cineva poate sa te influenteze intr-o directie, dar cand ajungi la rascruce de drumuri...tu alegi daca faci stanga, dreapta sau te intorci inapoi.

Inca nu pot intelege cum poti da vina pe parinti sau chiar profesori ca ai ales facultatea de medicina in loc sa dai la psihologie, sau cum ai ajuns sa faci sport de performanta cand de fapt tu vroiai sa devii scriitor, etc. Sau cum te-ai despartit de prieten pentru ca parintii nu erau de acord, sau cum ai renuntat la buni prieteni doar pentru ca partenerul nu era de acord cu ei.

Cum poti lasa pe altcineva sa decida in locul tau sau cum poti da vina pe altcineva pentru deciziile tale proaste?

Si e si mult mai usor sa treci peste esecuri sau chiar sa te bucuri de victorii, cand stii ca TU ai fost cel care ai ajuns AICI. Tu vei fi cel care va invata din greseala facuta si tot tu vei fi cel care va impartasi sincer bucuria cu cei din jur.

Poate aceste e si motivul pentru care nu regret nimic din ce am realizat sau facut in viata mea pana acum. Regretul apare cand stii ca puteai face altfel dar din cauza anumitor influente, te-ai lasat dus de val si ai ales gresit si acum ai pe cine sa dai vina.
Si cum nu esti tu de vina, nu poti face altceva decat sa o iei de la capat. Pe cand daca ai fi recunoscut ca tu ai ales si tu ai gresit, te-ai fi ridicat, te-ai fi sters de praf si ai fi mers mai departe.
Nu stiu daca se intelege mica diferenta pe care am vrut sa o accentuez intre cele doua situatii.

Sa se inteleaga, nu am nimic cu situatiile cand ai nevoie de sfatul celor din jur sau chiar de ajutorul lor. E chiar foarte bine sa ai la cine apela, ca doar nu traiesti singur pe lume. Dar intr-un final, decizia luata in urma sfaturilor este a TA, nu a LOR.

Am un exemplu de situatie foarte relevant pe care simt nevoia sa il povestesc:
Imediat dupa Bac, am plecat cu niste prieteni la munte, desi eu in 10 zile trebuia sa dau examenul la facultate.
Am stat acolo 7 zile si desi intentia mea a fost sa si invat in acest timp, imaginati-va cat din timp am facut asta :)
Buuun, ma intorc in Bucuresti si ma apuc serios de invatat. Dar cum poti invata materie din 3 manuale diferite in 3 zile? Astfel incat am picat. Evident, plansete, dezamagire, imi parea rau fata de ai mei, etc. Dar...ca sa ma dreg, in aceeasi zi in care am vazut rezultatul am plecat la mare!

Dau directive din Vama Veche sa se duca mama sa imi depuna dosarul la o alta sectie a facultatii, poate poate, intru la taxa. Ceea ce s-a si intamplat. Situatie rezolvata. Ma rog, anul urmator am dat examenul din nou si am intrat la buget si am reusit sa iau si bursa de studiu pana la finalul facultatii. Hehe :)

Dar, sa facem istorisirea mai scurta, daca se mai poate, cat de usor ar fi fost sa dau vina pe ai mei pentru faptul ca am picat? Ce parinte in toata regula si-ar fi lasat copilul sa plece de acasa cu mai putin de 2 saptamani inainte de examenul la facultate? Ce ura si ce regrete m-ar fi apucat daca le-as fi reprosat alor mei ca trebuiau sa ma tina acasa obligat fortat ca sa invat si sa nu mai trec printr-o astfel de situatie?

Dar nimic din toate acestea nu s-a intamplat si astfel am trecut mai usor peste perioada cu stigmat - ai picat la facultate! M-am scuturat bine, mi-am dat o palma pentru rebeliunea mea cu muntele si am incercat altceva.

A reiesit ca decizia a fost una foarte buna intr-un final, viata mea urmandu-si sinuos calea de atunci.

N-aveti idee ce satisfactie enorma poti sa ai cand stii ca doar tu iti tii in maini existenta. De nedescris, simti ca nimic nu te poate opri si peste orice obstacol ai da, stii ca tot tu il vei da la o parte si iti vei continua drumul.

Ca sa inchei, faceti un exercitiu, ganditi-va la stadiul in care sunteti acum, la toate zonele vietii voastre (profesional, ecuational, etc) si vedeti cum ati ajuns aici?
Sunteti multumit de serpuirea drumului vietii sau v-ar fi placut sa fie mai drept?
Ce decizie importanta din viata voastra putea sa fie alta si v-ar fi placut sa fie alta?
Cine v-a influentat sau va influenteaza inca cel mai mult si de ce ii dati aceasta putere?
Apoi vedeti ce ati fi putut face altfel si asigurati-va ca data viitoare veti fi doar voi in centrul atentiei si nimic sau nimeni nu va va zdruncina.
E mai usor sa traiesti cu greselile tale decat sa traiesti cu greselile facute din cauza altcuiva, nu?

Oricum, stiu ca ai mei nu vor citi niciodata acest blog, dar le multumesc ca m-au lasat sa ma dezvolt numai in directiile dorite de mine :)