PsyRadio

psyradio * fm - Small A1

joi, 25 februarie 2010

Penitenciare Craiova

Saptamana asta am avut sansa de a merge sa vizitez cele doua penitenciare din Craiova, cel de maxima securitate si cel de minori si tineri (PMS si PMT).
Nu stiam nimic concret despre lumea asta pana acum, doar ce vazusem la stiri despre Rahova, Jilava, etc.
Dupa cum spunea unul dintre cei carora li s-a luat interviu cat timp am stat acolo, este o lume intr-o lume. O realitate desprinsa total de cea cotidiana. Oamenii sunt pur si simplu aruncati acolo si uitati, ca o simpla eroare careia ii dai delete, dar nu cureti si Recycle Bin-ul.

Nu incerc sa ii absolv de crima pe care au facut-o, dar chiar se crede ca cu cat stau mai mult acolo, cu atat vor fi cetateni mai model la iesire? Degeaba daca nimeni nu se ocupa de ei cat timp sunt inauntru. Fiecare trebuie sa isi construiasca propria realitate, deoarece lumea reala nu ii ajuta decat cu mijloace limitate. Fonduri putine, numarul de psihologi si educatori depasit, programe educationale minime.
Cand vorbesti cu ei iti piere din cap intrebarea: de ce sunt inchisi, ce au facut? Tot ce conteaza este sa le dai atentie, pentru ca iti vor fi recunoscatori.

Nevoia lor cea mai mare nu este atat cea de libertate, cat cea de a face ceva, orice. Timpul petrecut in celula maximizeaza pedeapsa pe care o au si devine de nesuportat.

Tinerii pareau sa realizeze mai mult greseala facuta si sa isi doreasca sa nu se mai intoarca, dar cei de la maxima securitate, cu cat stau mai mult, cu atat uita chiar si de ce au intrat, iar riscul de a recidiva este tot mai mare.

Ce e mai grav e ca nu exista un sistem viabil de reintegrare in societate, sunt unii care iesind de pe portile inchisorii se roaga de gardieni sa ii primeasca inapoi pentru ca nu au unde sa se duca. Povestea asta m-a rupt in doua, dar am mers mai departe si i-am privit increzatoare in ochi, dandu-le speranta ca vom incerca sa imbunatatim lucrurile prin diferite proiecte care sa ii ajute sa isi croiasca un drum real la iesire.

Sunt ca niste copii care vor sa invete dar li s-au luat toate mijloacele de a o face. Orice activitate, fie ca fac martisoare, joaca fotbal, canta la frunza, mananca, este apreciata la maxim pentru ca stiu ca vor ajunge din nou in celula, unde trebuie sa se hraneasca cu amintirea micilor activitati de pana atunci.

Majoritatea  sunt analfabeti, lucru care m-a facut sa trag concluzia ca cei care calca stramb fac parte in principal dintr-un mediu care nu ii ajuta sa creasca ca oameni. Cei bogati si educati reusesc sa isi croiasca drum printre legi si sa scape, ba cu o pedeapsa mai mica, ba ajung in inchisori, dar reusesc sa se faca protejati de catre agentii de paza.

Mi se pare ca s-a uitat complet scopul inchisorii, acela de a oferi societatii oameni schimbati, reabilitati, pregatiti sa aduca o schimbare.

Atasez mai jos cateva picturi de-ale celor de la PMT care m-au impresionat si mi-au aratat ca se merita fara indoiala sa se incerce o reeducare adevarata a lor, pentru ca sunt un izvor neasteptat, pe care societatea prefera sa il tina ingropat.

Un comentariu:

  1. Foarte frumos articolul...pacat totusi de ce se intampla...mult succes

    RăspundețiȘtergere