PsyRadio

psyradio * fm - Small A1

joi, 22 aprilie 2010

Schimbari, reveniri...povestiri

Am amenintat acum ceva timp ca voi scrie despre aceasta perioada...in care n-am mai scris :)
Si, sub influenta piesei de mai devreme, pe care o ascult si acum, si peste...7 minute, cand se va termina, etc, o sa incerc sa transpun cat mai detaliat schimbarile si evenimentele prin care am trecut.

Pai, sa incepem cu inceputul:  in vara, cand m-am angajat si am crezut ca toate problemele mele s-au terminat, n-a fost decat inceputul unui sfarsit.
Au fost 6 luni in care am invatat multe. Am aflat ca naivitatea mea nu are (mai nou nu aveA) limite, ca daca ofer unui om increderea mea neconditionata, aceasta are limite pe care doar timpul le va afla...si le-a aflat intr-un final, dar cu multe pierderi de energie, timp, incredere in sine, etc.
Am aflat ca daca un om porneste in relatia cu tine prin a NU face nimic din ceea ce spune e un semn clar ca asta va face mereu si...am mai aflat ca nu trebuie sa ma mai multumesc cu promisiuni verbale, spuse frumos (da, sunt auditiva - pentru cunoscatori). Not my weakest point anymore!!!

Este o lectie invatata prin sudoarea proprie pe care poate o voi impartasi la un moment dat facand haz de necaz...momentan inca absorb experienta.

Trecand mai departe, am parasit defunctul loc de munca, fortata sau nu, nu mai conteaza si m-am avantat in cautareea unui nou job, intr-o piata mocirloasa, plina de o criza mai mult sau mai putin inchipuita si tacuta totodata. Am trait poate senzatiile candidatilor mei care veneau la interviu dupa o lunga cautare, plini de speranta ca poate acum va iesi ceva, dar nu iesea...si iar se asternea tacerea, si cautarea.

Consider ca am fost un candidat model, aplicam doar la job-urile unde ma potriveam in proportie de minim 90% cerintelor, ma informam cu privire la compania ce postase anuntul, etc.

Am dus o campanie darza, cu speranta in suflet pana in ultima clipa, cand luam o pauza de o zi si apoi iar ma avantam in lupta cu incertitudinea, ignoranta recruiterilor, lipsa feed-back-ului dupa un interviu ce parea la prima vedere ca a mers bine. Cel putin destul de bine pentru a merita un feed-back, zic eu. 

Trec si peste asta, imi asum raspunsul negativ fara sa stiu adevaratele motive si merg mai departe.

Abordez noi metode de promovare si prezentare, primesc multe incurajari dar nici o oferta concreta. Ajuta si ele, iti dau un impuls si te reasigura ca esti bun in ceea ce faci si ca daca ti s-ar da ocazia, ai face o treaba pe cinste. Luam fiecare zi pe rand, evaluam raspunsurile, numaram candidaturile, tineam cu dintii de entuziasmul si dorinta de a fi din nou in campul muncii. Am experimentat o dualitate maxima. Si venea a doua zi, si a treia, si a patra, si tot asa, timp de 3 luni.

Am avut timp sa ma evaluez si re-evaluez de mai multe ori decat este necesar sa ma stiu pe mine insami. Dar a fost bine, e important sa cunosti toate etapele prin care treci intr-o astfel de situatie. Stau si ma gandesc ca sunt persoane care au stat pe bara mai mult ca mine si ma gandesc ce forta interioara trebuie sa fi avut. Dar banuiesc ca oricum situatia difera, deci nu e cazul sa ma bag in aceasta discutie.

Ca sa ma apropii de Happy Ending, primesc intr-o zi un mail de la o persoana ce mi-a vazut profilul pe Linkedin (long live social networks!!), propunandu-mi sa ne intalnim pentru a discuta despre o pozitie deschisa la ei. Suna bine, compania la fel, m-am dus. Prima discutie OK, am vorbit mai mult decat trebuia dar m-am simtit bine si asta conteaza intr-un final, sinceritatea discutiei.
Ajung si la a doua intalnire, emotii putin mai multe, deja simteam ca se apropie ceva concret catre mine si asta poate fi putin stresant. Cum se zice in tenis, frica de a finaliza setul :)

Se pare ca ne-am placut reciproc si a doua zi am batut palma, astazi e a 7-a zi la ei, lucratoare, desigur, si chiar simt ca am luat decizia buna, echipa e super OK, activitatea diversa, loc de evoluat profesional, tot ce imi trebuie ca sa ma simt impacata cu mine.

Cam asta ar fi epopeea cautarii unui job in resurse umane....n-am zis tot, e adevarat, las loc de capitolul doi :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu